Diversificarea alimentației presupune introducerea unor noi alimente și texturi în alimentația copilului, trecând de la o alimentație ce constă exclusiv în lapte la una mai variată. Tabelul de diversificare al alimentației ar trebui să conțină mai întâi cereale, fructe și legume și de-abia apoi poți trece la carne, pește și ouă.
Cand am inceput diversificarea Verei. Cand Vera avea in jur de 4 luni, imi amintesc ca eram in vacanta si era foarte cald. Atunci am inceput sa-i dau pentru prima data apa. Apoi, usor, usor am mers mai departe cu sucuri de fructe, piureuri din fructe și legume, pana am ajuns chiar si la carne. Dar am inceput diversificarea in momentul cand
1. Copilul nu împinge afară din gură alimentele solide. Dacă bebeluşul mănâncă alimentele în mod reflex, din limbă, înseamnă că nu este pregătit să mestece şi să înghită. 2. Copilul vrea şi poate mesteca. Asta înseamnă este pregătit să primească alimente solide. 3. Copilul apucă bine obiectele, între degetul mare şi arătător. 4.
Pena (acum 11 ani) Diversificarea se incepe la 4 luni-4luni si jumatate. Trebuie sa stii cum. Se incepe cu mar cu biscuit, la masa a doua de dimineata (10-11) la inceput o jumatate de lingurita, apoi o lingurita,progresiv. Poti sa-i dai la inceput numai o lingurita de suc de mar sa vezi cum tolereaza.
In cazul in care sugarul este alimentat cu lapte de vaca sau lapte praf (conventional), aceste tipuri de lapte nu asigura ritmul normal de crestere si dezvoltare. Prin urmare, diversificarea alimentatiei trebuie sa inceapa dupa 4 luni sau 4 luni si jumatate (pe parcursul lunii a 5-a de viata). Ce tip de diversificare aleg?
Postat 12 aprilie 2005 - 09:39. Mamici, Fetita mea are 3 luni si 6kg. Avand in vedere ca s-a nascut cu 2.650gr, stam f bine. Ieri ne-a spus pediatra ca de la 3 luni si jumatate trebuie sa incepem diversificarea cu suc de fructe (mere, kiwi, morcov, mandarina, portocala), urmand ca la 4 luni sa ajungem la piureul de fructe.
uEIH6. Daca ai inceput diversificarea la 4 luni iar acum bebe are 4 luni si jumatate i-ai introdus destule alimente in 2 saptamani. Trebuie sa ai in vedere ca se introduce progresiv fiecare aliment incepand cu cantitati mici , de la o lingurita crescand progresiv pana primeste o masa intreaga din acel aliment.
diversificare 4 luni jumatate