Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a anunţat că va realiza un studiu de circulaţie numit "Ancheta de circulaţie origine -destinaţie". Studiul de circulaţie va fi organizat în zilele de 10, 17, 24 iunie şi 19 august 2015. Acesta va constitui baza de date statistice pentru determinarea curenţilor de trafic în Dacă echipa de anchetă nu are comentarii la nivel tehnic, atunci probabil că nu va exista niciun motiv pentru a le interzice accesul ucrainenilor", a mai spus acesta. Întrebat de către jurnaliști pe ce probe se bazează în prezent ancheta, Kumoch a răspuns că este vorba de „rămășițele rachetei și adâncimea craterului. Un accident spectaculos a avut loc, noaptea trecută, în jurul orei 03:00, pe raza comunei Moșoaia, în județul Argeș, acolo unde o șoferiță de doar 21 de ani a intrat cu mașina violent într-un cap de pod și s-a răsucit de repetate ori. Protagonista evenimentului nu era îmbrăcată decât într-o pereche de chiloți, iar în urma testării cu aparatul Cel în cauză era urmărit din data de 28 octombrie 2021, iar pe numele acestuia a fost emis un Mandat de arestare preventivă în lipsă de către Judecătoria Topoloveni. Dosarul penal privea săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă care a avut loc în noaptea de 18 spre 19 octombrie 2021, în localitatea Căteasca. Polonia va acţiona rapid în ceea ce priveşte ancheta în cazul rachetei care a aterizat marţi în satul Przewodow şi se aşteaptă să primească rezultatele în următoarele zile, a declarat un oficial polonez ieri pentru CNN, transmite News.ro. Purtătorul de cuvânt al Ministerului polonez de Externe, Lukasz Jasina, a declarat pentru 3AJd. Știți filmul ăla „7 ani în Tibet", cu Brad Pitt? Ei, în România s-a turnat filmul „7 ani de anchetă". În rolul lui Brad Pitt a fost distribuit un naș de tren. Iar dacă în rolul nașului de tren îl distribuim pe Dragoș Bucur, să mănânce o ciorbă pe tren, deja sună a film care ar avea toate șansele să fie premiat la Cannes. Doar că nu prea e film, ci e realitatea "După cercetarea la faţa locului, ceea ce am văzut în această după-amiază nu am văzut de zeci de ani, de când sunt medic legist", declara la acea vreme medicul legist Dan Manu. "Lucrurile sunt greu de descris. Toate victimele poartă semne ale unor agresiuni intense", spunea și prim-procurorul Tribunalului Argeş, Laurenţiu Palaghia. Polonia va acţiona rapid în ceea ce priveşte ancheta în cazul rachetei care a aterizat marţi în satul Przewodow şi se aşteaptă să primească rezultatele în următoarele zile, a declarat un oficial polonez ieri pentru CNN, transmite News.ro. Purtătorul de cuvânt al Ministerului polonez de Externe, Lukasz Jasina, a declarat pentru Atentat Istanbul | Primele declarații ale teroristei care a lăsat bomba de pe strada Istiklal. Ahlam Albashir, suspecta care a fugit după ce a aruncat o bombă pe o stradă din Istanbul a fost prinsă intr-o operțiune din cartierul Kucukcemece din Istanbul. În timpul interogatoriului, terorista a declarat că… [citeste mai departe] Dacă echipa de anchetă nu are comentarii la nivel tehnic, atunci probabil că nu va exista niciun motiv pentru a le interzice accesul ucrainenilor", a mai spus acesta. Întrebat de către jurnaliști pe ce probe se bazează în prezent ancheta, Kumoch a răspuns că este vorba de „rămășițele rachetei și adâncimea craterului.

ancheta de arges ro